VIOREL LIS VA FI INCINERAT. CENUȘA VA FI PĂSTRATĂ ÎN GRĂDINA CASEI UNDE A COPILĂRIT

Momentul final al fiecăruia dintre noi este unul către care privim, mai mereu, cu reținere și – în unele cazuri – cu teamă considerabilă. Însă este inevitabil, iar fiecare alege ce se va întâmpla atunci. Incinerare sau, așa cum se procedează în cele mai multe cazuri, creștinește vorbind – înhumare?

În cazul lui Viorel Lis va fi vorba despre incinerare. Cel puțin așa a susținut fostul primar general al Capitalei într-o emisiune televizată. Iar, conform dorinței mărturisite, cenușa sa va fi păstrată în grădina casei în care a locuit. E drept, în ultima vreme, Viorel Lis s-a confruntat cu destule probleme de sănătate, de unde și ”aplecarea” către momentul trecerii în neființă.

„M-am speriat rău de tot, am mers la spital… El nu voia pentru că aceasta este problema, bolnavul nu realizează gravitatea situaţiei. El zicea că se duce acasă să se culce, dar dacă se ducea acasă să se culce murea în somn sau paraliza. Şi am venit cu el la spital, acum este internat la Spitalul Universitar, este pe mâini bune, pe tratament, se impune un tratament în primele trei ore de la accidentul vascular”, a spus Oana Lis.

Medicii i-au transmis că au fost observate leziuni cerebrale ischiemice şi că este nevoie de un tratament pe care Viorel Lis să îl urmeze toată viaţa, astfel încât să fie prevenită situaţia unui accident vascular care să-l transforme într-o „legumă”.

”Să nu-mi găsesc pe vreunul care să mă bată”

Viorel Lis e compleșit de problemele de sănătate, care nu-i dau pace în ultima perioadă și cu care organismul său nu prea mai are putere să lupte. Fostul edil al Capitalei și-a păstrat echilibrul și…. într-un moment de maximă sinceritate, i-a mărturisit soției sale de ce se teme cel mai mult după ce el va muri. Când a auzit dorința pe care o are Viorel Lis, Oana a fost devastată. Cu vocea tremurândă, Oana a spus că Viorel Lis își dorește ca ea să își găsească un partener iubitor, tandru și care să nu o lovească nici măcar cu o floare. Fostul edil al Capitalei este cu 35 de ani mai mare decât soția lui.

“Viorel m-a zis că îi e teamă ca după ce moare el, să nu-mi găsesc pe vreunul care să mă bată, are tot felul de gânduri”, a mărturisit Oana Lis în cadrul emisiunii “Star Matinal”.

Prezentă în platoul matinalului de la Antena Stars, soția lui Viorel Lis a făcut dezvăluiri înfiorătoare despre ziua în care acesta și-a piedut cunoștința și s-a lovit piuternic cu capul de unul dintre pereți. Momentele delicate s-au petrecut în urmă cu câteva zile. Mai mult, a mărturisit Oana Lis, problemele de sănătate ale soțului ei o copleșesc atât de mult, încât uneori izbucnește în lacrimi în timp ce este pe stradă.

“M-am ocupat mai mult de mine, de familie, de casa mea, de sufletul meu. Ce să zic, depinde de zile. La noi fiecare zi este total altfel. M-a ajutat foarte mult psihologia ca să trec peste lucrurile astea. Viorel nu se simte bine. De exemplu acum două trei zile m-a speriat foarte tare. Mi-a zis că şi-a pierdut cunoştinţa, s-a lovit cu capul de perete. Sunt tot felul de lucruri. Eu nu sunt genul care îmi place să mă plâng. Mi s-a întâmplat pe stradă să mă buşească plânsul dintr-odată. Aseară am fost la o masă şi nu a putut să vină cu mine. Asta e. Îl mai scot, mai ieşim şi noi la o păcănea, ce-i face lui plăcere. Eu nu am fost plecată din ţară de opt ani de zile, asta nu înseamnă că am o viaţă perfectă. (…). Nu îmi impune să nu mă duc, să stau în casă. Nu îmi mai place mie în cluburi. Am libertate. Am prieteni care mă invită la Miami, Paris, dar nu mă duc. Vreau să stau aici cu Viorel. (…). M-am gândit şi la sinucidere de câteva ori. (…). Nici pentru mine nu m-am rugat a Dumnezeu atât de mult. Eu cred. Dacă nu crezi nu se întâmplă”, a mai spus soția fostului edil al Capitalei.

O pagină cu adevărat "SOC"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *